In tabara

Asa cum v-am promis in articolul trecut cum ca, dupa ce ma intorc din tabara voi scrie lucruri mai vesele si ma voi tine de cuvant. Va voi povesti frumoasa experienta pe care am acumulat-o acolo, pot spune ca a fost cea mai frumoasa saptamana din viata mea si tind sa cred ca asta a fost un prim pas de a ma schimba desi sunt sigura ca mai am multe lucruri de facut ca sa reusesc sa ma schimb.

Cu ocazia acestei tabere in primul rand am descoperit ca avem o tara superba de care unii dintre noi habar n-avem de lucrul asta, nu ma puteam satura sa tot privesc acele imagini superbe care imi dadea o stare de liniste, am trecut si pe langa Padurea de Argint de care nici nu stiam ca exista. Chiar daca a fost drumul foarte lung in jur de 7-8 ore din Bucuresti pana in Varatec cu microbuzul nu simteam nici un fel de oboseala. Cand am ajuns ne-am cazat la casuta impreuna cu 2 fete care aveau cam aceias varsta ca si mine. Prima zi a fost cea mai grea deoarece ca d-abia facusem cunostinta in mica parte cu cei care participa la tabara si era pentru prima data cand participam intr-o terapie de grup si trebuia sa vorbesc in fata mai multor persoane pe care nu le cunosteam si care majoritatea erau parinti decat persoane de varsta mea, desi mi-ar fi placut sa fie mai multe persoane apropiate de varsta mea. Deoarece poate m-as fi inteles mai bine cu ele, dar se pare ca m-am descurcat cat de cat desi se putea si mai bine.

A doua zi in sedinta trebuia sa spunem despre noi, ce simtim, ce ne dorim, si ce asteptari avem, in acel moment ma asteptam la ceva mai mult de la mine, dar nu a fost sa fie din cauza emotiilor nu am putut sa spun exact ce simt. As fi vrut sa spun ca simt ca as putea face multe, ca imi doresc sa fac scoala, si sa fiu mai independa.

A treia zi am vizitat casa în care s-a născut şi a copilarit Ion Creanga era amenajata ca muzeu, apoi am mai vizitat frumoasa manastire Agapia.

A patra zi am vizitat inca 2 manastiri superbe, iar cand ne-am intors dupa-masa am inceput sedinta de terapie de grup in care un baiat pe nume Vladut de 12 ani ne-a dat o lectie la fiecare manifestandu-si dragostea pentru o persoana care nu-i fusese decat profesoara. Apoi pe seara m-am dus cu fetele sa privim stelele, erau asa de multe incat ma fascinau...

A cincea zi si, din pacate si ultima, petrecuta in aceasta tabara, imi parea rau ca trecuse asa de repede timpul. D-abia atunci incepusem sa ma simt mai bine cu ceilalti, in ultima sedinta s-au tras cateva concluzii cu privire la de ceea ce trebuia sa fac si nu am facut in saptamana asta, mi s-au dat cateva sfaturi pe care, cu siguranta, voi incerca sa le urmez cat pot de mult. Pe seara s-a dat serbare de ramas bun in care toti am primit cadouri si diplome, iar la sfarsit am fost serviti cu cate o felie de tort delicioasa. Apoi s-a facut un mare foc de tabara in care scanteile pareau niste artifici pe cer, a fost o seara superba pe care nu o voi uita si sper ca de-acum incolo sa am parte de cat mai multe experiente de acest gen...

In sedintele de terapiilor de grup am descoperit ca toti avem defecte mai mult sau mai putin vizibile, nu stiu cat de multe au invatat ei de la mine, in schimb eu de la ei am invatat enorm de multe lucruri pe care probabil ca daca nu as fi fost invitata in aceasta tabara nu le-as fi invatat vreodata. Inainte de a ma duce in aceasta tabara nu ma credeam capabila de anumite lucruri pe care le pot face, ca pot fi inteleasa si de persoanele care nu ma cunosc , iar asta mi-a dat putin mai multa incredere in mine. Am invatat ca trebuie sa te accepti asa cum esti ca sa treci peste obstacolele vietii. Am invatat ca nu trebuie sa te lupti doar cu ceilalti ci si cu tine insuti, ca poti sa-ti dezvolti abilitatile pe care nu ai fi crezut ca le ai. Am invatat ca in ciuda handicapului pe care il am as putea sa am tot ce-mi doresc doar daca am incredere in mine. Am invatat ca trebuie sa ma simt libera de a ma exprima fara sa-mi pese de prejudecatile celor din jur, Am invatat ca desi ceilalti te cred mai incapabila decat esti cu adevarat trebuie sa le arati nu numai lor ci si tie ca poti mai mult si ca nu ar trebui sa-ti puna ei limitele doar pentru depinzi de ei fizic. Am invatat ca ceea ce am eu nu este o boala ci ca imi lipseste doar abilitatea de a merge. Am invatat trebuie sa-i las pe cei din jur sa ma cunoasca fara sa-mi fie teama ca nu ma inteleg. Mi-ar fi placut sa petrec timpul mai mult de o saptamana in mijlocul acelei tabere, pentru ca probabil ca as fi reusit sa scap de aceasta teama de a nu fi inteleasa si sa-i las pe ceilalti sa ma cunoasca mai bine. Ma bucur ca pe aceasta cale mi-am facut prietene care din intamplator am aflat ca avem amici comuni.



Le multumesc enorm de mult celor de la fundatia MOTIVATION in special lui Catalin Goga (fara ajutorul caruia nu as fi participat la aceasta tabara)!



Click aici pentru a vedea pozele din tabara

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Merchandise magazin online cu ghiozdane minecraft